ERASMUS+
Mobilități și parteneriate europene pentru elevi și profesori.
Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița derulează proiecte europene Erasmus+ începând din anul 2016. În acest timp școala a coordonat două parteneriate strategice și a fost parteneră în mai multe proiecte europene, iar elevii și profesorii noștri au participat la activități de învățare și mobilități în Turcia, Irlanda, Polonia, Italia, Scoția, Spania, Cehia și Germania.
Proiectele școlii pe scurt
| Proiect | Tipul acțiunii | Perioada | Rolul școlii |
|---|---|---|---|
| Get Responsible to the Outside World (GROW) | KA220-SCH | 2024–2026 | coordonator |
| Între nonformal și outdoor pentru o școală mai incluzivă | KA122-SCH | 01.09.2023 – 31.12.2024 | beneficiar |
| Start-Eu-Up! | KA229 | 01.09.2019 – 31.08.2021 | coordonator |
| Planning Learning Approaches for Nowadays Students (PLANS) | KA229 | septembrie 2019 – august 2021 | partener |
| Steps to Achieve Gender Equality (STAGE) | KA229 | 2019–2021 | partener |
| Sport to Educate, to Integrate, to Become Citizens of the World | KA229 | 2019–2021 | partener |
| The Impact of Consumerism on our Environment (ICE) | KA2 | 23.10.2017 – 22.04.2020 | partener |
| Basic Employability and Entrepreneurship Skills at a Young Age (BEES) | KA2 | 01.09.2016 – 31.08.2018 | coordonator |
Get Responsible to the Outside World (GROW)
- Acronim: GROW
- Tipul acțiunii: Erasmus+ KA220-SCH — parteneriat de cooperare în domeniul educației școlare
- Număr de referință: 2024-1-RO01-KA220-SCH-000245444
- Perioada: 2024–2026
- Consorțiu: cinci instituții partenere din țări europene
Proiectul îi îndreaptă pe elevi către valorile incluzive — toleranță, respect, colaborare, egalitate, diversitate, comunitate, sustenabilitate — și către protecția mediului și un stil de viață sănătos, folosind educația nonformală și contextul outdoor.
Mobilitatea de la Roma, Italia
Cea de-a doua mobilitate Erasmus+ din cadrul proiectului s-a desfășurat în perioada 5–8 mai 2025 la Roma, Italia, și a fost găzduită de IC Piazza Capri. Mobilitatea a abordat problema valorilor incluzive ca o provocare pentru învățământul primar și gimnazial.
Pe parcursul celor patru zile, cei șase elevi participanți au luat parte la o gamă variată de activități, atât în interiorul școlii, cât și în exterior, iar cele trei cadre didactice au participat în paralel la un atelier pe tema „Non-formal for inclusion”. Elevii au revenit acasă cu idei de activități care se pot realiza la orele de consiliere și orientare pentru a uni colectivul clasei și a-i învăța pe copii să se respecte și să accepte diversitatea.
Resurse și diseminare
- TwinSpace-ul proiectului pe platforma eTwinning
- Padlet de diseminare
- Prezentarea proiectului pe Google Sites




Între nonformal și outdoor pentru o școală mai incluzivă
- Tipul acțiunii: Erasmus+ KA122-SCH — proiect de mobilitate de scurtă durată în domeniul educației școlare
- Număr de referință: 2023-1-RO01-KA122-SCH000133700
- Perioada: 01.09.2023 – 31.12.2024
- Rolul școlii: beneficiar (proiect propriu al școlii)
- Țări gazdă: Italia, Spania
Obiective
- O1. Creșterea cu până la 30% a numărului de activități de predare–învățare–evaluare prin metode specifice educației nonformale, la toate disciplinele, în următorii 2 ani școlari.
- O2. Creșterea cu 30% a numărului de elevi implicați în activități de învățare ce utilizează metode nonformale și outdoor, în vederea creșterii incluziunii la nivelul școlii, în următorii 2 ani școlari.
- O3. Creșterea cu 30% a frecvenței activităților de predare–învățare–evaluare organizate în context outdoor, la toate disciplinele și nivelurile de învățământ, în următorii 2 ani școlari.
Activități
1. Cursul „Nonformal for Inclusion” — Italia, octombrie 2023, 4 profesori. La finalul cursului, participanții vor:
- dezvolta competențe privind integrarea activităților specifice educației nonformale în mediul formal al clasei, cu scopul de a încuraja incluziunea;
- dezvolta competențe pentru dialog, toleranță și colaborare prin jocuri și exerciții practice;
- primi instrumente care vor ajuta la crearea unei legături între elevi și profesori, astfel încât fiecare elev să se simtă inclus.
2. Expert invitat — aprilie 2024. Un profesor de limba engleză din Spania, cu o experiență de peste 15 ani în coordonarea de proiecte de educație nonformală derulate în context Erasmus+ în calitate de project manager și trainer al Asociației Educate, a susținut în cadrul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” cursul „Engage students, motivate students through nonformal education”. Temele abordate:
- alegerea metodelor în educația nonformală;
- jocul în promovarea incluziunii la clasă;
- învățarea creativă și motivarea elevilor;
- dinamica grupului de elevi;
- implicarea și împuternicirea elevilor în timpul activității de învățare.
3. Cursul „Outdoor education” — Spania, iulie–august 2024, 4 profesori. La finalul cursului, participanții vor:
- dezvolta instrumente și tehnici creative utilizate în scopul creșterii motivației elevilor și reducerii comportamentelor problematice;
- experimenta și exersa metode și abordări specifice educației outdoor;
- învăța cum să utilizeze educația outdoor în scopul creșterii stimei de sine și a încrederii elevilor lor.
4. Job-shadowing — Spania, octombrie 2024, 2 profesori. Cele două cadre didactice au asistat la diferite lecții proiectate în clasă și în sistem outdoor și au observat cum pot fi create contexte de colaborare între elevii provenind din medii diferite. Programul a inclus discuții cu profesorii asistați, schimburi de idei și bune practici și inițierea unor parteneriate. Participanții vor:
- dezvolta capacitatea de a proiecta activități de învățare prin metode specifice educației nonformale și outdoor, în scopul promovării incluziunii sociale în rândul elevilor provenind din medii diferite;
- promova, valorifica și dezvolta dimensiunea europeană prin participarea la un stagiu de formare într-o școală din Spania.
Rezultat final
Ghid metodologic KA122 — rezultat final al proiectului (PDF)

Start-Eu-Up!
- Tipul acțiunii: Erasmus+ KA229 — parteneriat strategic între școli
- Număr de referință: 2019-1-RO01-KA229-063004
- Perioada: 1 septembrie 2019 – 31 august 2021
- Rolul școlii: coordonator
În perioada 1 septembrie 2019 – 31 august 2021, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița a coordonat proiectul Erasmus+ Start-Eu-Up!, axat pe formarea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul elevilor, competențe atât de necesare pe piața muncii în ziua de astăzi. Lansarea proiectului a avut loc vineri, 11 octombrie 2019 — când s-a sărbătorit Erasmus Days pe plan național și internațional —, printr-o conferință în sala festivă a școlii, la care au participat conducerea școlii, cadre didactice și elevi.
Echipa de proiect a fost formată din prof. Iacob Lucica Maricica — reprezentant legal (director la acea dată), prof. Lazaric Anca — coordonator, prof. Lupuți Monica — responsabil coordonare elevi, prof. Palalogos Melania — responsabil diseminare, prof. Pișta Andrea — responsabil monitorizare și evaluare, și Marcoie Ana — responsabil financiar.
Obiective
- dezvoltarea competențelor antreprenoriale;
- dezvoltarea competenței de relaționare și de muncă în echipă;
- dezvoltarea competenței de comunicare în limba engleză.
Școlile partenere
- Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița, România — coordonator
- Humanitas Bilingual School Torrejón de Ardoz, S.L., Spania
- Agrupamento de Escolas Dr. Mário Sacramento, Portugalia
- Osnovna škola Grigora Viteza, Croația
- Mehmet Çekiç Ortaokulu, Turcia
- ISIS Giovanni XXIII, Italia
Start-Eu-Up! a fost cel de-al doilea proiect Erasmus+ coordonat de Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița, o continuare a proiectului BEES (2016–2018). Proiectul s-a dorit a fi o ocazie și o oportunitate, atât pentru elevii de gimnaziu, cât și pentru cadrele didactice din școală, de a aborda învățarea din perspectivă interculturală, de a valoriza experiențele trăite la școală și pe plan personal, de a cunoaște oameni noi, obiceiuri noi, idei noi.




Planning Learning Approaches for Nowadays Students (PLANS)
- Acronim: PLANS
- Tipul acțiunii: Erasmus+ KA229 — parteneriat strategic între școli
- Număr de referință: 2019-1-DE03-KA229-059525_4
- Perioada: septembrie 2019 – august 2021
- Rolul școlii: partener
- Grup-țintă: elevi cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani
Proiectul abordează predarea diferitelor discipline școlare prin intermediul TIC. Activitățile la care cadrele didactice participă alături de elevi vizează munca în echipă, PBL (Project-Based Learning), CLIL, STEM, învățarea prin descoperire, documentarea și prezentarea de proiect. Temele abordate sunt istoria și geografia locală și a țărilor partenere, predarea prin dramatizare, scrierea creativă, științele, artele, muzica, religia, etica, moștenirea culturală, crearea de website, editarea cu ajutorul aplicațiilor telefonice și elaborarea de planuri de lecții bazate pe predarea cu ajutorul TIC. Pe lângă activitățile de învățare destinate elevilor, proiectul include și cursuri pentru profesorii implicați.
Echipa de proiect: directoarea școlii de la acea dată, prof. Lucica Iacob, și profesorii Anca Lazaric (coordonator), Alexandra Stoica, Maria Moldovan, Eugenia Șular, Ana Maria Tofan, Monica Lupuți, Simona Marusac și Rodica Tătar.
Parteneri
- Europagymnasium, Kerpen, Germania
- Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița, România
- IES Sierra de la Grana, Jamilena, Spania
- Tyršova ZŠ a MŠ Praha 5 – Jinonice, U Tyršovy školy, Praga, Republica Cehă
- Agrupamento de Escolas n.º 1 de Abrantes, Abrantes, Portugalia
Obiective
- dezvoltarea competențelor digitale;
- dezvoltarea competențelor de comunicare în limba engleză;
- introducerea dimensiunii europene în școală;
- crearea de noi metode de predare care să aibă la bază TIC;
- introducerea în lecții a metodelor PBL, STEM și CLIL;
- predarea cooperativă;
- descoperirea moștenirii culturale a țărilor participante;
- conștientizarea importanței conservării mediului înconjurător.
Mobilități
- Mobilitate în Kerpen, Germania
- Mobilitate în Praga, Republica Cehă, la Tyršova základní škola a mateřská škola Praha 5 – Jinonice

Steps to Achieve Gender Equality (STAGE)
- Acronim: STAGE
- Tipul acțiunii: Erasmus+ KA229 — parteneriat strategic între școli
- Număr de referință: 2019-1-ES01-KA229-065819_4
- Perioada: 2019–2021
- Rolul școlii: partener
- Grup-țintă: elevi cu vârste între 13 și 15 ani
Tema principală a proiectului este egalitatea de gen și de șanse. Sunt abordate subiecte precum egalitatea, vizibilitatea femeilor, respectul și stereotipurile. Profesorii din echipa de proiect participă la un curs cu tema egalitate și incluziune, iar elevii iau parte la activități care să dezvolte aceste concepte și să îi ajute să le înțeleagă.
Echipa de proiect: directoarea școlii de la acea dată, prof. Lucica Iacob, și profesorii Anca Lazaric (coordonator), Florina Codorean, Nicolae Domide, Alexandru Paladic, Corina Moldovan, Ionela Bota și Melania Palalogos.
Parteneri
- IES Afonso X O Sabio, Cambre, Spania — coordonator
- Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița, România
- Kartal Șehit Salih Alıșkan Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi, Istanbul, Turcia
- Gminne Centrum Edukacji w Wawrzeńczycach, Wawrzeńczyce, Polonia
Obiective
Incluziune socială, dezvoltarea de competențe cheie, conștientizarea elevilor cu privire la egalitate, vizibilitate și respect.


Sport to Educate, to Integrate, to Become Citizens of the World
- Tipul acțiunii: Erasmus+ KA229 — parteneriat strategic între școli
- Număr de referință: 2019-1-IT02-KA229-063354_4
- Perioada: 2019–2021
- Rolul școlii: partener
- Grup-țintă: elevi cu vârste între 10 și 12 ani
Tematica proiectului vizează importanța practicării sportului în interiorul școlii, dar și în exteriorul acesteia. În urma derulării activităților de proiect, elevii vor reuși să înțeleagă implicațiile activității sportive în viața de zi cu zi, valorile pe care le dezvoltă antrenamentul sportiv, ce înseamnă un stil de viață sănătos și legătura dintre sănătate și sport. Activitățile de cercetare în care sunt implicați elevii le oferă exemple concrete de sportivi faimoși și readuc în actualitate jocuri și sporturi practicate de bunicii și părinții acestora.
Echipa de proiect: directoarea școlii de la acea dată, prof. Lucica Iacob, și profesorii Alexandra Stoica (coordonator), Anca Lazaric, Ionuț Rațiu, Florin Moldovan și Monica Buf.
Parteneri
- Istituto Comprensivo Virgilio, Eboli, Italia — coordonator
- Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița, România
- Agrupamento de Escolas do Cerco, Porto, Portugalia
- IES Al-Basit, Albacete, Spania
- Sredno uchilishte „Hristo Botev”, Vratsa, Bulgaria
- 3rd Primary School Grevena, Grecia
Obiective
- dobândirea unui stil de viață sănătos prin practicarea activităților sportive;
- promovarea incluziunii sociale;
- dezvoltarea competențelor de comunicare în limba engleză;
- promovarea dimensiunii europene în școală și în comunitatea locală.

The Impact of Consumerism on our Environment (ICE)
- Acronim: ICE — Impactul consumului asupra mediului înconjurător
- Tipul acțiunii: Erasmus+ KA2 — parteneriat strategic între școli, cofinanțat de Comisia Europeană
- Număr de referință: 2017-1-CZ01-KA219-035437_4
- Perioada: 23.10.2017 – 22.04.2020
- Rolul școlii: partener
Implementat pe durata a trei ani școlari, 2017–2020, proiectul vizează educația ecologică, una dintre noile educații care dețin în actualitate o pondere foarte importantă în cadrul educației formale și non-formale.
Obiectivul principal al proiectului este conștientizarea importanței reducerii consumului de orice fel și conștientizarea faptului că natura nu este o sursă inepuizabilă. Scopul proiectului este tragerea unui semnal de alarmă vizavi de consecințele pe care consumul necontrolat le poate avea asupra mediului și a calității vieții în general.
Echipa Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” a fost formată din prof. Lucica Iacob (reprezentant legal, directoare la acea dată), prof. Anca Lazaric (coordonator), prof. Rodica Tătar (responsabil diseminare), prof. Palalogos Melania (responsabil impact), prof. Monica Lupuți (responsabil monitorizare și evaluare), prof. Horațiu Morar (coordonator profesori și elevi, clasele a VIII-a), prof. Corina Moldovan (coordonator profesori și elevi, clasele a VII-a), prof. Claudia Feldrihan (responsabil achiziții) și cont. Ana Marcoie (responsabil financiar).
Școlile partenere
- Masarykovo gymnázium, střední zdravotnická škola a vyšší odborná škola zdravotnická Vsetín, Republica Cehă — coordonator
- I.I.S. Gobetti Marchesini – Casale – Arduino, Torino, Italia
- Secondary School „Georgi Izmirliev”, Gorna Oryahovitsa, Bulgaria
- Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița, România
Mobilități și evenimente
- Conferința de lansare a proiectului, la Bistrița, cu participarea reprezentanților comunității locale.
- Prima întâlnire transnațională a echipelor de proiect, găzduită de școala coordonatoare la Vsetín, Republica Cehă, 6–8 noiembrie 2017.
- Primul eveniment de formare de scurtă durată pentru profesori și elevi, la Torino, Italia, 4–8 iunie 2018.
- Cea de-a doua mobilitate a proiectului, găzduită de școala noastră la Bistrița, 22–26 octombrie 2018.





Basic Employability and Entrepreneurship Skills at a Young Age (BEES)
- Acronim: BEES — Competențe antreprenoriale și legate de piața muncii la vârste timpurii
- Tipul acțiunii: Erasmus+ KA2 — parteneriat strategic între școli, cofinanțat de Comisia Europeană
- Perioada: 01.09.2016 – 31.08.2018 (24 de luni)
- Rolul școlii: coordonator
- Țări partenere: Turcia, Italia, Polonia, Irlanda, Scoția, Spania
Proiectul are ca obiectiv principal educarea elevilor din ciclul primar spre dobândirea unor competențe antreprenoriale de bază și pregătirea acestora pentru piața muncii. De asemenea, se urmărește dezvoltarea competențelor numerologice și antreprenoriale la copiii din ciclul primar, a competențelor de muncă în echipă, creativitate, flexibilitate și încredere, a celor de comunicare scrisă și orală, de leadership și time management, precum și a competențelor digitale și de limbă engleză ale grupului-țintă.
Echipa de la „Ștefan cel Mare” a fost formată din prof. Lucica Iacob (reprezentant legal, directoare la acea dată), prof. Anca Lazaric (coordonator), prof. Alexandra Stoica (responsabil diseminare), prof. Ana-Maria Tofan (responsabil impact), prof. Monica Buf (responsabil monitorizare și evaluare), prof. Mirela Boca (responsabil monitorizare și evaluare), prof. Cătălin Răzvan Gâmbuță (responsabil IT), prof. Veronica Slăvoacă (responsabil coordonare învățători) și prof. Lucreția Borș (responsabil coordonare învățători). Profesoara Rodica Tătar, în calitate de profesor voluntar și consilier educativ al școlii, a coordonat echipa de voluntari participanți în proiect.
Prezentarea școlii, realizată pentru partenerii din proiect (video)
Mobilități și activități de învățare
- Întâlnirea transnațională de la Darıca, Turcia.
- Întâlniri Skype periodice între elevii școlilor partenere.
- Târgul de Crăciun, 19–22 decembrie 2016, la Bistrița.
- „How to use drama as a method to teach employability skills” — Kildare Place School, Dublin, Irlanda, 23–27 ianuarie 2017.
- „Dezvoltarea aptitudinilor de comunicare prin artă” — Szkoła Podstawowa nr 153, Cracovia, Polonia, 20–25 martie 2017.
- „Workshop on computing skills and WEB 2 tools” — IC Pontecagnano Sant’Antonio, Pontecagnano Faiano, Italia, 8–12 mai 2017.
- „Training on Numeracy Teaching” — Kilbowie Primary School, Clydebank, Scoția, 4–8 septembrie 2017.
- Conferința de începere a celui de-al doilea an de proiect, #ErasmusDays 2017, la Bistrița.
- „Commercial Awareness and Entrepreneurship Skills” — CEIP Los Arevacos, Ávila / Arévalo, Spania, 27 noiembrie – 2 decembrie 2017.





eTwinning
Școala este activă și pe platforma europeană eTwinning, prin proiecte de colaborare online între clase din țări diferite. Certificatele obținute de școală sunt disponibile mai jos.
Alte proiecte educaționale
Reading for Life
- Domeniul: cultural, literatură
- Perioada de implementare: noiembrie 2024 – mai 2025
Coordonator și echipa de proiect: prof. dr. Claudia Feldrihan — coordonator, prof. Iacob Lucica Maricica — director la acea dată, prof. Palalogos Aurelia Melania — director adjunct, prof. Lupuți Monica — consilier educativ.
Activități:
- A1 — Mitul lui Moș Crăciun: miniateliere de lectură, scriere creativă, arte plastice, muzică și limbi străine.
- A2 — #ZICI2025, în funcție de tematica propusă de Clubul de Inițiativă și Responsabilitate.
- A3 — Concurs cu două secțiuni, dicție și public speaking, cu tema „Școala digitală”.

Profesionalizarea carierei didactice — PROF
Ministerul Educației, în calitate de beneficiar, implementează în parteneriat proiectul necompetitiv sistemic POCU/904/6/25, cod SMIS 146587 — Profesionalizarea carierei didactice — PROF, în conformitate cu precizările din Contractul de finanțare nr. 32811/31.03.2021.
Obiectivul general este asigurarea mentoratului profesional pe durata întregii cariere didactice, în sistemul de învățământ preuniversitar, prin crearea unui sistem național coerent și fiabil de formare profesională și de dezvoltare a competenței didactice, ca formare psihopedagogică, necesare ocupării și exercitării unei funcții didactice, precum și obținerii performanței pedagogice în învățământul preuniversitar din România, în activitatea de predare/formare și în activitatea de management educațional, în contextul procesului global de digitalizare a sistemelor de educație.
- Profesionalizarea carierei didactice — POCU/904/6/25, cod SMIS 146587 — detalii (PDF)
- Site-ul proiectului PROF
- Pagina proiectului PROF — Ministerul Educației
- Partener: Casa Corpului Didactic Bistrița-Năsăud
- Platforma eProf
În atenția absolvenților programelor de formare PROF I și PROF II: se anunță selecția formatorilor pentru programele de formare continuă acreditate PROF III și PROF IV, implementate în cadrul proiectului POCU/904/6/25 Profesionalizarea carierei didactice — PROF. A se avea în vedere adresa nr. 467/146587/POCU/20.09.2022 și anexele aferente.
- Adresa nr. 467/146587/POCU/20.09.2022 (PDF)
- Anexa 1 (DOCX)
- Anexa 2 (DOCX)
- Anexa 3 (DOCX)
- Anexa 5 la adresa nr. 467/146587/POCU/20.09.2022
- Adresa nr. 4322/05.09.2022 emisă de Ministerul Educației (PDF)

Procedura de selecție a participanților la mobilități
Organizarea echipei de management și implementare a proiectelor Erasmus+, precum și selecția participanților la mobilități, se fac potrivit procedurii operaționale aprobate la nivelul unității de învățământ.